Consilierii USB, la propunerea unor părinţi şi prin implicarea susţinută a consilierului Cristian Bulfon, dar cu sprijinul şi al altor consilieri şi membri USB Sector 1, aduc în dezbate publică:
“Proiectul de hotărâre privind utilizarea bazelor sportive ale unitatilor de invatamant preuniversitar administrate de catre Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului Bucuresti.”
MUNICIPIUL BUCUREŞTI – PROIECT –
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1
HOTĂRÂRE
privind utilizarea bazelor sportive ale unităților de învățământ preuniversitar administrate de către Consiliul Local al Sectorului 1al Municipiului București
Luând în considerare expunerea de motive a consilierilor locali ai Sectorului 1 privind necesitatea deschiderii bazelor sportive ale unitatilor de învățământ preuniversitar aflate în administrarea Primăriei Sectorului 1, București;
Având în vedere Raportul Comisiei de cultură, învăţământ, sport, mass-media şi culte a Consiliului Local al Sectorului 1, Bucuresti;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 24 / 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Aplicând prevederile art. 2 alin (3) și art. 8 din Ordonanța Guvernului României nr. 2 / 2001 privind regimul juridic al contravențiilor;
Văzând prevederile art. 3, art. 6 alin. (9) și art 78. alin (1) din Legea nr. 69 / 2000 a educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând cont de dispozițiile art. 112 alin. (3) din Legea nr. 1 / 2011 a educației naționale, cu modificările și completările ulterioare;
Luând in considerare Strategia naţională în domeniul politicii de tineret 2015-2020;
Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45, alin. (1), art. 80, art. 81, alin. (2) și art. 115, alin. (1), lit.b) din Legea nr. 215 / 2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Prezenta hotărâre se aplică tuturor unităților de învățământ preuniversitar aflate în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 care dispun de curți și terenuri de sport în aer liber, și de pază în regim permanent, cu excepția celor de învățământ preșcolar.
Art. 2 (1) Este permis accesul gratuit tuturor copiilor în vârstă de până la 18 ani, domiciliați în sectorul 1 sau care studiază la o unitate de învăţământ de stat de pe raza sectorului 1, denumiţi în continuare utilizatori, la curțile și terenurile de sport exterioare ale unităților de învățământ preuniversitar aflate în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1, cu excepția celor de învățământ preșcolar, indiferent dacă aparţin şcolilor respective sau nu, cu condiţia ca aceştia să se încadreze grupei din care unitatea de învăţământ face parte, conform structurii de învăţământ din România, respectiv: învăţământ primar şi secundar inferior (I), învăţământ primar, secundar inferior şi secundar superior (II) şi învăţământ secundar superior (III)), in vederea desfasurarii activitatilor sportive.
(2) Prin activitate sportivă se ințelege activitatea fizică, desfășurată individual, în grup sau pe echipe, menită să intărească condiția fizică a participanților sau practicată în scop recreativ.
Art. 3 (1) Programul de acces la curțile și terenurile de sport exterioare, în timpul vacanțelor școlare precum și în zilele de sfârșit de săptămână de pe parcursul anului școlar, în care nu au loc cursuri școlare, cu excepția zilelor în care se desfășoară activități precum examene, olimpiade sau festivități, este zilnic, în intervalele orare 09.00 – 13.00 și 14.00 – 20.00, cu restrângerea acestuia în funcţie de anotimp, astfel încât activităţile sportive să se desfăşare în condiţii de lumină naturală.
(2) Programul de acces la curțile și terenurile de sport exterioare, în zilele din timpul anului școlar în care au loc cursuri școlare, precum și în zilele în care se desfășoară activități precum examene, olimpiade sau festivități, este până la ora 20.00 cu restrângerea acestuia în funcţie de anotimp, astfel încât activităţile sportive să se desfăşare în condiţii de lumină naturală și va începe cu o oră după încheierea orelor de curs, a examenelor, olimpiadelor sau festivităților și numai dacă programul de învățământ cât și al celorlate activități o permite.
(3) Programul de acces pe terenurile de sport se va afișa de către conducerea unității de învățământ preuniversitar la loc vizibil din exteriorul incintei.
Art. 4 Drepturile şi obligaţiile utilizatorilor:
Art. 4 (1) Drepturi:
-
a) Accesul gratuit la curțile și terenurile de sport exterioare ale unităților de învățământ preuniversitar, cu excepția celor de învățământ preșcolar, aflate în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1, București;
-
b) Accesul gratuit la toaletele ecologice exterioare existente sau care vor fi montate special pentru a deservi aceste activități.
-
c) Elevul poate fi însoţit de un aparţinător (părinţi, frate major etc), dacă aceştia doresc supravegherea minorului. Aparţinătorul poate la rândul să să fie însoţit de alţi fii/fiice de vârstă preşcolară.
Art. 4 (2) Obligaţii:
-
a) Să se încadreze în grupa de vârstă în conformitate cu cea a categoriei unităţii de învâţământ.
-
b) Să aibă asupra sa carnetul de elev şi minim un număr de telefon mobil al unui părinte. Dacă este însoţit de un aparţinător, acesta trebuie să facă dovada gradului de rudenie (I şi II) şi să aibă asupra sa un act de identitate:
-
c) Să prezinte carnetul de elev şi datele aparţinătorului (nume şi prenume, telefon mobil) pentru înscrierea datelor de identificare în registrul aflat la dispoziția agenților de pază.
-
d) Să se supună autorităţii supraveghetorului/supraveghetorilor de specialitate desemnaţi de către unitatea de învăţământ;
-
c) Să folosească baza sportivă, terenurile de sport şi curtea şcolii numai pentru a practica sporturi conforme cu amenajările, instalaţiile specifice şi dotările existente. Este interzisă orice altă activitate care nu se încadrează în categoria „activităţi sportive în aer liber”.
-
d) Să nu fumeze, să nu consume băuturi Alcoolice pe terenul de sport sau în imediata lui vecinătate;
-
e) Echipamentul sportiv folosit pentru deplasare (biciclete, role, skateboard, trotinete) nu va putea fi folosit în incinta terenurilor sportive sau unității de învățământ, ci doar depozitat în apropierea locurilor unde utilizatorii își desfășoară activitățile, pentru a putea fi supravegheat, și doar în situația în care nu există un loc special amenajat pentru păstrarea lui;
-
f) Accesul motocicletelor, motoretelor, scuterelor este permis doar pentru a fi parcate și doar dacă există spații cu această destinație;
-
g) Utilizarea, instalaţiilor şi echipamentelor destinate activităţii de educaţie fizică şi sport aflate în curțile și terenurile de sport exterioare, conform normelor de utilizare și a regulamentului de ordine interioară care vor fi afișate la loc vizibil de către conducerea unității de învățământ;
-
h) Respectarea regulilor de conduită sportivă;
-
i) Respectarea ordinii și liniștii publice;
-
j) Respectarea strictă a orarului afişat;
-
k) Păstrarea curăţeniei;
-
l) Aparţinătorul minorului care a solicitat prezenţa în vederea supravegherii minorului , nu are dreptul de a participa sau interveni în desfăşurarea activităţilor sportive, de asemenea, copiii preşcolari care-l însoţesc nu pot intra pe terenul de sport şi să participe la activităţile sportive;
-
m) Elevul trebuie să poarte haine şi echipament sportiv potrivit activităţii desfăşurate şi anotimpului;
-
n) Obligația de a părăsi toate spațiile şi terenurile de sport în aer liber aparținând unităților de învățământ la sfârșitul programului de utilizare, sau în cazul în care sunt somați în acest sens de agentul de pază sau de reprezentanții Poliției Locale a Sectorului 1, datorită nerespectării obligațiilor de mai sus;
-
o) accesul utilizatorilor la bazele sportive ce formează obiectul prezentei hotărâri se face pe proprie răspundere.
Art. 41 Sancţiuni
-
Nerespectarea obligaţiilor precizate mai sus, distrugerea dotărilor, echipamentelor, spaţiilor aparţinând terenurilor de sport atrag după sine consecinţele prevăzute de reglementările legislaţiei în vigoare şi de regulamentele de ordine interioară ale unităţilor de învăţământ în cauză;
Art.5 Drepturile şi obligaţiile unităţii de învăţământ:
Art. 5 (1) Drepturi:
-
a) Stabilirea unui regulament propriu de implementare a prezentului HCL, cu introducerea de noi reglementări specifice unităţii de învăţământ, dar fără nesocotirea celor prezente;
-
b) Organizarea de activităţi sportive împreună cu alte unităţi de învăţământ sau organizaţii pentru sporirea gradului de atractivitate a curţilor şi terenurilor de sport în aer liber;
-
c) Desemnarea supraveghetorului prezent pe timpul orarului de funcţionare a curţii şi terenurilor de sport în aer liber, ca loc de joacă pentru elevi;
-
d) Dreptul de a nu pune la dispoziţie elevilor articole şi materiale didactice specifice, această fiind în sarcina copiilor sau a însoţitorilor acestora;
-
d) Interzicerea pătrunderii unor elevi sau a însoţitorilor acestora dacă nu respectă întocmai regulamentul elaborat de conducerea unităţii de învământ preşcolar pentru implementarea prezentulei HCL;
-
e) Evacuarea imedidată a elevilor şi a însoţitorilor acestora dacă aceştia nu respectă întocmai regulamentul elaborat de conducerea unităţii de învământ preşcolar pentru implementarea prezentei HCL sau dacă folosesc spaţiul în alte scopuri decât cele sportive;
-
f) Evacuarea însoţitorului dacă acesta intervine în deciziile luate de supraveghetorul desemnat de unitatea de învăţământ;
-
g) Interzicerea accesului elevilor şi însoţitorilor în orice altă zonă exterioară sau interioară a unităţii de învăţământ, cu excepţia curţii şi terenurilor de sport în aer liber;
-
h) Unitatea de învățământ preuniversitar este responsabilă de calitatea terenurilor și materialelor aflate in aceste incinte.
Art. 5 (2) Obligaţii:
-
a) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii de consiliu, conducerea fiecărei unități de învățământ va elabora propriul regulament de utilizare a curților și terenurilor de sport exterioare puse la dispoziția publicului, în condițiile prevăzute de prezenta hotărâre.
-
b) Regulamentul propriu de utilizare va fi avizat de Consiliul de Administrație al Unităților de Învățământ Preuniversitar.
-
c) Regulamentul propriu de funcționare va putea fi modificat sau completat cu acordul Consiliului de Administrație al Unităților de Învățământ Preuniversitar, în funcție de necesitățile si situațiile concrete ale fiecărei unități de învățământ preuniversitar, ori de câte ori este necesar.
-
d) Regulamentul propriu de funcționare va fi afișat în mod vizibil pentru a putea fi adus la cunoștința utilizatorilor curților și terenurilor de sport exterioare din unitatea de învățământ respectivă.
-
e) Asigurarea de personal permanent şi suficient, specializat pentru supravegherea şi coordonarea elevilor aflaţi în curtea sau pe terenurile de sport aflate în aer liber din unitatea de învământ preuniversitar;
-
f) Asigurarea supraveghetorului a unei truse de prim ajutor specifică celor utilizate la orele de educaţie fizică;
-
g) Supraveghetorul trebuie să vegheze asupra bunei desfăşurări a activităţii sportive a elevilor, să-i ajute în vederea organizării acestora în funcţie de activităţile sportive la care participă şi să gestioneze eventualele altercaţii dintre elevi şi/sau însoţitorii acestora. În situaţiile în care apreciază că nu poate gestiona anumite altercaţii intervenite între elevi şi/sau însoţitorii acestora, în vederea asigurării ordinii şi liniştii publice şi a bunei desfăşurări a activităţii sportive va solicita intervenţia agentului de pază şi/sau a Poliției Locale a Sectorului 1;
-
h) Supraveghetorului îi revine obligaţia de apelare către sistemul național unic pentru apeluri de urgență 112 în cazul unor evenimente care pun în pericol integritatea şi viaţa copiilor şi a însoţitorilor, cum ar fi acte de violenţă, altercaţii, distrugerea bazei sportive, incendii etc;
Art. 51 Sancţiuni
-
a) Nerespectarea prezentei hotarari si nepunerea in functiune a acesteia in termen de 30 zile de la data emiterii conduce la aplicarea unei amenzi contraventionale cuprinse intre 500 si 1000 lei, aplicate directorului unitatii de invatamant al unitatii administrative;
-
b) Limitarea sau îngrădirea accesului gratuit al utilizatorilor care respectă prevederile art. 4 (2) ale prezentei hotărâri, la curțile și terenurile de sport în aer liber ale unităților de învățământ preuniversitar aflate în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1, cu excepția celor de învățământ preșcolar, constituie contravenție și se sancționează de către agenții constatatori ai Poliției Locale a Sectorului 1, cu amendă contravențională cuprinsă între 100 și 500 de lei.
Art. 6 (1) Prezenta hotărâre va fi comunicată Primarului Sectorului 1, Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, Administraţiei Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar Poliției Locale a Sectorului 1 și Inspectoratului Școlar al Municipiului București de către Serviciul Secretariat General, Audiențe, respectiv unităților de învățământ preuniversitar, cu excepția celor de învățământ preșcolar, aflate în administrarea Primăriei Sectorului 1, prin grija Administrației Unităților de Învățământ Preuniversitar și al Unităților Sanitare.
(2) Prezenta hotărâre se afișează în loc vizibil și accesibil oricărei persoane interesate, prin grija unităților de învățământ preuniversitar, cu excepția celor de învățământ preșcolar, aflate în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1, la toate sediile acestora.
Această hotărâre a fost adoptată în ședința ordinară a Consiliului Local al Sectorului 1 din data de ……………………….2016.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Alexandru Ştefan Deaconu
AVIZAT,
Conform art.117, lit. a) din Legea nr. 215/2001
a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
SECRETAR,
cu delegare de atribuţii,
GEORGETA RAPORTARU
Nr.: ……
Data: …………………….2016