Retrospectivă a anului 2019
Dacă doriți să revedeți din activitatea noastră desfășurată în anul 2019 sunteți invitați în ceea ce urmează.
În anul 2019 continuăm cu bucurie să vă invităm să ne fiți alături și să ne aventurăm împreună în lumea copiilor.
INFO – NOUTĂȚI
13. SĂRBĂTORI FERICITE, TUTUROR !
Acțiune decembrie nr…. Mesaje și gănduri bune vă transmit tuturor, de sărbători .
12. Info – noutăți, DECEMBRIE 2019
Acțiune decembrie nr.3. Sfărșit de săptămână cu specialiștii de la ACADEMIA DE MIȘCARE
Duminică, 08.12.2019, acțiune la Școala Gimnazială Petrache Poenaru, de la orele 11:00.
Sâmbătă, 07.12.2019, acțiune la Școala Gimnazială George Călinescu, de la orele 11:00.
Proiectul este finanțat din fonduri nerambursabile de la bugetul local al Sectorului 5 al Municipiului București, prin Centrul Cultural și de Tineret “Ștefan Iordache”. Proiectul este derulat de către Clubul Sportiv de Arte Marțiale Olimpic, cu susținerea financiară a Primăriei Sectorului 5, prin Centrul Cultural și de Tineret “Ștefan Iordache” prin programul anual de finanțare nerambursabilă în anul 2019, pe baza legii 350/2005.
Mai multe info CLIC AICI
11. Info – noutăți, NOIEMBRIE 2019
Mai multe despre proiect – CLIC AICI
…
10. Info – noutăți, OCTOMBRIE 2019
Acțiune octombrie nr.6. Interviu
Reporter: Cum apreciați parcursul nostru în cadrul proiectului Inițiere în volei prin jocuri de mișcare pentru elevii Sectorului 2 ?
Roza Tuberoza – Un parcurs frumos, o evoluție remarcată, implicată, un sport iubit de copii și un antrenor foarte bun!
…
Mai multe despre proiect – CLIC AICI
Susțineți, dezvoltați, extindeți proiectul, în perioada 2018-2019 !
Trimiteți-mi un e-mail, domnuldekarate@gmail.com, scrieți-mi un mesaj, https://www.facebook.com/domnuldekarate/ cu subiectul “Vreau să mă implic cu “Domnul de Karate””, sau sunați-mă la nr. de telefon: 0723493916
Acțiune octombrie nr.5. Biblioteca cu amintiri
În anul 2017 debuta proiectul Festivalul Jocurilor A.D.K. iar cu această ocazie a fost demarată Campania “Domnul de Karate merge prin școli” !
Mai multe despre Biblioteca cu amintiri – CLIC AICI
Acțiune octombrie nr.4. Consilier pentru o societate mai bună
Și tu poți fi consilier pentro o societate mai bună – DISTRIBUIE !
Alături de Domnul de Karate, te invităm să petreci, împreună cu copiii și părinții, un timp liber, de bună calitate.
Susține, dezvoltă, extinde, activitățile dedicate copiilor, în perioada 2019-2020.
Susțineți, dezvoltați, extindeți acțiunile dedicate copiilor, în perioada 2018-2019 !
Trimiteți un e-mail, la adresa: domnuldekarate@gmail.com, scrieți un mesaj, la adresa: https://www.facebook.com/domnuldekarate/ cu subiectul “Vreau să mă implic cu Domnul de Karate”, sau sunați la nr. de telefon: 0723493916.
Acțiune octombrie nr.3. CONCURS, ai participat ești premiat.
Mai multe despre cum poți participa la concurs – CLIC AICI
Susțineți, dezvoltați, extindeți acțiunile dedicate copiilor, în perioada 2018-2019 !
Trimiteți un e-mail, la adresa: domnuldekarate@gmail.com, scrieți un mesaj, la adresa: https://www.facebook.com/domnuldekarate/ cu subiectul “Vreau să mă implic cu Domnul de Karate”, sau sunați la nr. de telefon: 0723493916.
Acțiune octombrie nr.2. Domnul de Karate vine în școlile din Sectorul 5.
Mai multe despre proiect – CLIC AICI
Susțineți, dezvoltați, extindeți proiectul, în perioada 2018-2019 !
Trimiteți-mi un e-mail, domnuldekarate@gmail.com, scrieți-mi un mesaj, https://www.facebook.com/domnuldekarate/ cu subiectul “Vreau să mă implic cu “Domnul de Karate””, sau sunați-mă la nr. de telefon: 0723493916
Acțiune octombrie nr.1. Domnul de Karate vine în școlile din Sectorul 2.
Azi, miercuri, 02.10.2019 sunt la sala de jocuri sportive de la Clubul Sportiv Școlar Nr.2.
Mai multe despre proiect – CLIC AICI
Susțineți, dezvoltați, extindeți proiectul, în perioada 2018-2019 !
Trimiteți-mi un e-mail, domnuldekarate@gmail.com, scrieți-mi un mesaj, https://www.facebook.com/domnuldekarate/ cu subiectul “Vreau să mă implic cu “Domnul de Karate””, sau sunați-mă la nr. de telefon: 0723493916
9. Info – noutăți, SEPTEMBRIE 2019
Acțiune septembrie nr.5. COPIII SUNT IMPORTANȚI
Mai multe despre campanie – CLIC AICI
Susțineți, dezvoltați, extindeți proiectul, în perioada 2018-2019 !
Trimiteți-mi un e-mail, domnuldekarate@gmail.com, scrieți-mi un mesaj, https://www.facebook.com/domnuldekarate/ cu subiectul “Vreau să mă implic cu “Domnul de Karate””, sau sunați-mă la nr. de telefon: 0723493916
Acțiune septembrie nr.4. SPORTUL ESTE IMPORTANT
EvZ TV. „Să nu ne mai văităm toată ziua. Toți copiii să facă sport!” – Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român , 25 septembrie 2019
Acțiune septembrie nr.3. DOMNUL DE KARATE TV – Activitățile sunt promovate și mediatizate pe canalul online tv.
Mai multe despre DOMNUL DE KARATE TV – CLIC AICI
Participați, susțineți, dezvoltați, extindeți, activitățile dedicate copiilor, în cadrul proiectulului “Domnul de Karate”, în perioada 2019-2020
Trimiteți-mi un e-mail, domnuldekarate@gmail.com, scrieți-mi un mesaj, https://www.facebook.com/domnuldekarate/ cu subiectul “Vreau să particip și să mă implic cu “Domnul de Karate””, sau sunați-mă la nr. de telefon: 0723493916
Acțiune septembrie nr.2. Se caută sediu în Sectorul 3 pentru ACADEMIA DE MIȘCARE
Colaj realizat prin bunăvoința direcțiunii și echipei de profesori de la Școala Gimnazială nr.85. Pentru sprijin și pentru fotografii vă mulțumim.
Sursa1: https://www.facebook.com/scoala85/posts/2238029916311442
Sursa2: https://www.facebook.com/scoala85/posts/2237473279700439
Mai multe despre ACADEMIA DE MIȘCARE – CLIC AICI
Participați, susțineți, dezvoltați, extindeți, activitățile dedicate copiilor, în cadrul proiectulului “Domnul de Karate”, în perioada 2019-2020
Trimiteți-mi un e-mail, domnuldekarate@gmail.com, scrieți-mi un mesaj, https://www.facebook.com/domnuldekarate/ cu subiectul “Vreau să particip și să mă implic cu “Domnul de Karate””, sau sunați-mă la nr. de telefon: 0723493916
Acțiune septembrie nr.1. Suntem pregătiți să reîncepem.
Participați, susțineți, dezvoltați, extindeți, activitățile dedicate copiilor în cadrul proiectulului “Domnul de Karate”, în perioada 2019-2020 !
Trimiteți-mi un e-mail, domnuldekarate@gmail.com, scrieți-mi un mesaj, https://www.facebook.com/domnuldekarate/ cu subiectul “Vreau să particip și să mă implic cu “Domnul de Karate””, sau sunați-mă la nr. de telefon: 0723493916
08. Info – noutăți, AUGUST 2019
Biblioteca cu amintiri.
Andreea Musunoiu “Distracție maximă cu Domnul de Karate… — simţindu-se perfect la București.”
Mai multe despre Biblioteca cu amintiri – CLIC AICI
Să continuăm să conștientizăm, să ne îndeplinim rolul pe care l-am ales și să transmitem mesajele mai departe:
-
COPIII SUNT IMPORTANȚI – CLIC AICI
-
TINERII SUNT IMPORTANȚI – CLIC AICI
-
PĂRINȚII SUNT IMPORTANȚI – CLIC AICI
-
PROFESORII SUNT IMPORTANȚI – CLIC AICI
-
CETĂȚENII SUNT IMPORTANȚI – CLIC AICI
-
SPORTUL ESTE IMPORTANT – CLIC AICI
-
EDUCAȚIA ESTE IMPORTANTĂ – CLIC AICI
-
FAMILIA ESTE IMPORTANTĂ – CLIC AICI
-
COMUNITATEA ESTE IMPORTANTĂ – CLIC AICI
07. Info – noutăți, 21 iulie 2019
Acțiune iulie nr.6. Campania “Tinerii sunt importanți !”, continuă.
Cristian Sabău și Marian Alexandru Stoican “Okinawa… puțin din primele zile.” – 24 iulie 2016
Mai multe despre campanie – CLIC AICI
Susțineți, dezvoltați, extindeți proiectul, în perioada 2018-2019 !
Trimiteți-mi un e-mail, domnuldekarate@gmail.com, scrieți-mi un mesaj, https://www.facebook.com/domnuldekarate/ cu subiectul “Vreau să mă implic cu “Domnul de Karate””, sau sunați-mă la nr. de telefon: 0723493916
Acțiune iulie nr.5. O poveste pe la șapte !
Și părinții pot citi o poveste …
Ioana Băsescu Duduc: “Eu citesc în fiecare seară pentru Nic. 1-2-3-4 povesti relativ scurte 🙂. Foarte bun proiectul! 🙏Felicitari ! “
PENTRU DOMNUL DE KARATE, O POVESTE PE LA ȘAPTE !
Urmăriți săptămânal evoluția proiectului nostru.
“Trimiteți o poveste pentru Domnul de Karate, o poveste pe la șapte !”
Participați și susțineți!
Distribuiți, comentați și apreciați !
Mai multe despre campanie – CLIC AICI
Susțineți, dezvoltați, extindeți proiectul, în perioada 2018-2019 !
Trimiteți-mi un e-mail, domnuldekarate@gmail.com, scrieți-mi un mesaj, https://www.facebook.com/domnuldekarate/ cu subiectul “Vreau să mă implic cu “Domnul de Karate””, sau sunați-mă la nr. de telefon: 0723493916
Acțiune iulie nr.4. Campania “Copiii sunt importanți !”, continuă.
Mai multe despre campanie – CLIC AICI
Susțineți, dezvoltați, extindeți proiectul, în perioada 2018-2019 !
Trimiteți-mi un e-mail, domnuldekarate@gmail.com, scrieți-mi un mesaj, https://www.facebook.com/domnuldekarate/ cu subiectul “Vreau să mă implic cu “Domnul de Karate””, sau sunați-mă la nr. de telefon: 0723493916
Info – noutăți, 17 iulie 2019, SPORTUL ESTE IMPORTANT !
Să continuăm să transmitem mesajul mai departe .
#sportulesteimportant
Mai multe despre campanie – CLIC AICI
Susțineți, dezvoltați, extindeți proiectul, în perioada 2018-2019 !
Trimiteți-mi un e-mail, domnuldekarate@gmail.com, scrieți-mi un mesaj, https://www.facebook.com/domnuldekarate/ cu subiectul “Vreau să mă implic cu “Domnul de Karate””, sau sunați-mă la nr. de telefon: 0723493916
Biblioteca cu amintiri
“ Și azi am fost la bazin ! ” – Mihalcea Marian
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=646724625346346&set=a.593306754021467&type=3
Mai multe despre Biblioteca cu amintiri – CLIC AICI
Info – noutăți, 11 iulie 2019, SPORTUL ESTE IMPORTANT !
“Domnul de Karate, trebuie să revii!!” – Jurgen Intâiul
#sportulesteimportant
Mai multe despre campanie – CLIC AICI
Info – noutăți, 10 iulie 2019, trimite o INVITAȚIE pentru DOMNUL DE KARATE !
Mai multe despre INVITAȚIE – CLIC AICI
Info – noutăți, 09 iulie 2019, SPORTUL ESTE IMPORTANT !
În urma invitației doamnei Mihaela Gavrila, de la ora 18.00, avem întâlnire în parculețul, din imaginea de mai jos, din Sectorul 3.
Începând cu luna iulie echipa Domnul de Karate continuă să transmită mai departe mesajul.
#sportulesteimportant
Mai multe despre campanie – CLIC AICI
Susțineți, dezvoltați, extindeți proiectul, în perioada 2018-2019 !
Trimiteți-mi un e-mail, domnuldekarate@gmail.com, scrieți-mi un mesaj, https://www.facebook.com/domnuldekarate/ cu subiectul “Vreau să mă implic cu “Domnul de Karate””, sau sunați-mă la nr. de telefon: 0723493916
Acțiune iulie nr.3. Campania “Sportul este important !”, continuă.
Mai multe despre campanie – CLIC AICI
Susțineți, dezvoltați, extindeți proiectul, în perioada 2018-2019 !
Trimiteți-mi un e-mail, domnuldekarate@gmail.com, scrieți-mi un mesaj, https://www.facebook.com/domnuldekarate/ cu subiectul “Vreau să mă implic cu “Domnul de Karate””, sau sunați-mă la nr. de telefon: 0723493916
Acțiune iulie nr.2. Campania “Copiii sunt importanți !”, continuă.
Mai multe despre campanie – CLIC AICI
Susțineți, dezvoltați, extindeți proiectul, în perioada 2018-2019 !
Trimiteți-mi un e-mail, domnuldekarate@gmail.com, scrieți-mi un mesaj, https://www.facebook.com/domnuldekarate/ cu subiectul “Vreau să mă implic cu “Domnul de Karate””, sau sunați-mă la nr. de telefon: 0723493916
Acțiune iulie nr.1. Biblioteca cu amintiri.
“Și am și sărbătorit în cantonamentul juniorilor ADK. Cu Domnul de Karate”
Mai multe despre Biblioteca cu amintiri – CLIC AICI
Susțineți, dezvoltați, extindeți proiectul, în perioada 2018-2019 !
Trimiteți-mi un e-mail, domnuldekarate@gmail.com, scrieți-mi un mesaj, https://www.facebook.com/domnuldekarate/ cu subiectul “Vreau să mă implic cu “Domnul de Karate””, sau sunați-mă la nr. de telefon: 0723493916
06. Info – noutăți, luna IUNIE 2019
Acțiune iunie nr.2. Campania “Copiii sunt importanți !”, continuă.
Mai multe despre campanie – CLIC AICI
Susțineți, dezvoltați, extindeți proiectul, în perioada 2018-2019 !
Trimiteți-mi un e-mail, domnuldekarate@gmail.com, scrieți-mi un mesaj, https://www.facebook.com/domnuldekarate/ cu subiectul “Vreau să mă implic cu “Domnul de Karate””, sau sunați-mă la nr. de telefon: 0723493916
Acțiune iunie nr.1. Biblioteca cu amintiri.
“Multumim Domnul de Karate !” – Biserica “Sfânta Vineri” – Colentina
https://www.facebook.com/bisericasfantavinericolentina/posts/1980521185595245
“Mulțumim, Domnul de Karate!!!” – Mary Duta
https://www.facebook.com/mary.duta.37/posts/792497060955520
https://www.facebook.com/mary.duta.37/posts/792493527622540
Mai multe despre Biblioteca cu amintiri – CLIC AICI
Susțineți, dezvoltați, extindeți proiectul, în perioada 2018-2019 !
Trimiteți-mi un e-mail, domnuldekarate@gmail.com, scrieți-mi un mesaj, https://www.facebook.com/domnuldekarate/ cu subiectul “Vreau să mă implic cu “Domnul de Karate””, sau sunați-mă la nr. de telefon: 0723493916
Info – noutăți, luna MARTIE 2019
Acțiune martie nr.2. Desene colorate pentru “Domnul de Karate”.
“Sportul ne învață despre autocontrol !”
Să continuăm, pentru copii, să îi încurajăm și să-i facem să îndrăgească mișcarea. Alături de mine este o echipă, formată din oameni dedicați și pasionați, pregătită să se aventureze în lumea copiilor, împreună cu “Domnul de Karate”, în luna lui Mărțișor !
În luna lui Mărțișor (martie), eu, simpatica mascota “Domnul de Karate”, continui să adun copiii și să-i antrenez la mișcare în sală și în aer liber. După ce ne jucăm împreună îi invit pe copii să deseneze. Jocul cu săbiile din burete este foarte îndrăgit de cei mici.
Fotografiați desenul realizat, trimiteți fotografia și participați la activitățile din luna lui Mărțișor !
Vă invit să vedeți toate lucrările copiilor – CLIC AICI
Trimiteți-mi un e-mail, domnuldekarate@gmail.com, scrieți un mesaj, https://www.facebook.com/domnuldekarate/ cu subiectul “Vreau să mă implic în proiectul “DOMNUL DE KARATE””, sau sunați la nr. de telefon: 0723493916.
Susțineți, dezvoltați, extindenți proiectele dedicate copiilor, în perioada 2018-2019 !
Acțiune martie nr.1. Mărțișoare fotografiate de la Domnul de Karate !
În prima zi de primăvară
Primiți în dar un mărțișor
Un sincer la mulți ani cu sănătate,
Cu drag,
Al vostru, Domnul de Karate
Info – noutăți, luna februarie 2019
Acțiune februarie nr.2. Campanie “Copiii sunt importanți !”
În mijlocul copiilor, Domnul de Karate este cel mai fericit. Îi place să-i asculte pe copii când povestesc despre dorințele și viselele lor.
Mai multe – CLIC AICI
Acțiune februarie nr.1. Copiii sunt importanți !
Eu, Domnul de Karate,
Pentru copii și pentru societate,
Implic echipa, și mă dedic și eu,
Să luați la cunoștiință și pe această cale,
Că pentru societate, COPIII AU PRIORITATE !
DESCARCĂ FORMULARUL 230 – CLIK AICI
Trimite FORMULARUL 230 COMPLETAT, personal către DOMNUL DE KARATE sau după scanare, trimite-l pe adresa de email: domnuldekarate@gmail.com
Citește mai multe despre campania din 2019 – CLIC AICI
Susțineți, dezvoltați, extindeți activitățile dedicate copiilor de orice vârstă, în perioada 2018-2019 !
Trimiteți-mi un e-mail, domnuldekarate@gmail.com, scrieți-mi un mesaj, https://www.facebook.com/domnuldekarate/ cu subiectul “Vreau să mă implic în activități cu “Domnul de Karate””, sau sunați-mă la nr. de telefon: 0723493916
Info – noutăți, luna ianuarie 2019
Acțiune ianuarie nr.5. Ce vrei să te faci când vei fi mare ?
Ghici ghicitoarea mea !
Pe gheață, ghete în picioare,
Un praf magic pe rochiță,
O steluță pe bentiță,
Ce-o să fiu când voi fi mare ?
Zână sau…
Acțiune ianuarie nr.4. Copiii sunt viitorul !
ÎMPREUNĂ PUTEM CONTRIBUI LA DEZVOLTAREA PROIECTELOR DEDICATE COPIILOR DE TOATE VÂRSTELE
“Poate ne unim forțele și facem mai multe proiecte pentru copii că ei sunt cei mai importanți în societatea asta” – Madalina Marginean
1. CE TREBUIE SĂ FAC SĂ DONEZ 2% ?
DESCARCĂ FORMULARUL 230 – CLIK AICI
COMPLETEAZĂ FORMULARUL 230 , cu datele personale de pe buletin/carte de identitate ( nu cu adresa de flotant ). Pentru a menține comunicarea cu dumneavoastră, transmiteți și datele de contact (numărul de telefon, e-mail) .
TRIMITE FORMULARUL 230 COMPLETAT , personal către DOMNUL DE KARATE , sau după scanare, trimite-l pe adresa de email – domnuldekarate@gmail.com
Susțineți, dezvoltați, extindeți activitățile dedicate copiilor de orice vârstă, în perioada 2018-2019 !
Trimiteți-mi un e-mail, domnuldekarate@gmail.com, scrieți-mi un mesaj, https://www.facebook.com/domnuldekarate/ cu subiectul “Vreau să mă implic în activități cu “Domnul de Karate””, sau sunați-mă la nr. de telefon: 0723493916
Acțiune ianuarie nr.3. Activități de iarnă – Omul de zăpadă
Suntem în vacanța de iarnă. Desenați, modelați, construiți, recitați o poezie, fotografiați, înregistrați video. Subiectul: Omul de zapadă !
Felicitări Teo !
“Zăpada e bucuria celor mici. Teo a ieșit la o mică plimbare și a făcut un om de zăpadă. Haideți și voi, profitați de zăpada de afară și faceți un om de zăpadă ☃️☃️☃️. Iupi ce frumos e afară” – Cu mulțumiri Filimon Carmen .
Nu uitați ! Trimiteți materialul, printr-o postare sau printr-un email la adresa domnuldekarate@gmail.com și Domnul de Karate te va premia !
Susțineți, dezvoltați, extindeți activitățile dedicate copiilor de orice vârstă, în perioada 2018-2019 !
Trimiteți-mi un e-mail, domnuldekarate@gmail.com, scrieți-mi un mesaj, https://www.facebook.com/domnuldekarate/ cu subiectul “Vreau să mă implic în activități cu “Domnul de Karate””, sau sunați-mă la nr. de telefon: 0723493916
Acțiune ianuarie nr.2. Activități de iarnă – La patinoar
Susțineți, dezvoltați, extindeți activitățile dedicate copiilor de orice vârstă, în perioada 2018-2019 !
Trimiteți-mi un e-mail, domnuldekarate@gmail.com, scrieți-mi un mesaj, https://www.facebook.com/domnuldekarate/ cu subiectul “Vreau să mă implic în activități cu “Domnul de Karate””, sau sunați-mă la nr. de telefon: 0723493916
Acțiune ianuarie nr.1. Biblioteca cu amintiri. Neuitate și frumoase amintiri adunate din activitățile lunii ianuarie din anii trecuți.
Domnul de Karate reprezentat de copii prin desene.
“De la Sabina pentru Domnul de Karate” – Anca Ionescu
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=702292813136623
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=666964610032670
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=666964876699310
Dacă vreți să aflați mai multe despre Biblioteca cu amintiri – CLIC AICI
Susțineți, dezvoltați, extindeți proiectul, în perioada 2018-2019 !
Trimiteți-mi un e-mail, domnuldekarate@gmail.com, scrieți-mi un mesaj, https://www.facebook.com/domnuldekarate/ cu subiectul “Vreau să mă implic cu “Domnul de Karate””, sau sunați-mă la nr. de telefon: 0723493916
2019
La Mulți Ani !
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=393373784142325